Se spune ca aceste minunate flori rosii, pe care le vedem noi presarate prin lanuri si pe câmpie, nu ar fi existat de la început pe lume ci ar fi rasarit mai târziu, din durerea unui suflet de mama.

Legenda populara româneasca spune ca odata, demult, o mama vaduva si sarmana avea si ea pe sufletul ei un odor de fecior, la care se uita ca la lumina ochilor. Ca era bun si cuminte si asculta de vorba maica-si, ca de sfânta Evanghelie. Într-o zi, neavând biata femeie de nici unele la casa ei si nestiind ce sa-i dea baiatului de mâncare, a scos un stergar, de-l avusese dar de la maica-sa pe când se maritase, si dându-i-l împaturit frumos baiatului, îl trimise taman în alt sat, la un neam al ei, ca sa-i dea pe el un caus de malai si un bot de brânza.
Dar bordeiul vaduvei era la marginea satului si ca sa treci în satul celalalt, trebuia sa tai o padure mare si întunecoasa, apoi o câmpie si dupa aceea, un deal si-o vale, pustie nevoie mare. I se strângea inima femeii de grija, când socotea ca-i atâta cale lunga pentru biet fecioru-sau, care de saracie si nemâncare, de abia se tinea pe picioarele-i subrede, dar ce era sa faca? Îsi facu o cruce, îl puse si pe copil sa se închine, sa zica un „Doamne ajuta” si-l porni la drum.
Pornise baiatul cam când era soarele de doua suliti pe cer si acu-acu sta sa-nsereze si bietul copil nu mai venea. Biata maica-sa facea ce facea, iesea în prag, punea mâna streasina la ochi si cerceta zarea. De fecior nici gând. Daca vazu ea ca asfinteste soarele si nici tipenie de vietate nu se zareste cât cuprinzi cu ochiul, îsi trase stergarul bine pe cap, întepeni usa bordeiului si, mai mult moarta decât vie, porni sa afle de urma feciorului. Merse ea mai întâi mai domol, trecu padurea si iesi pe câmpie.
Din vreme în vreme, îsi striga feciorul pe nume, doar- doar i-o raspunde, dar padurea tacea ca mormântul. O cuprinse atunci o frica de moarte si o lua la fuga peste câmpul plin de maracini si unde punea piciorul, tot în maracini se înfunda si-l scotea plin de sânge. Dar ea nu simtea nimic, ca în sufletul ei nu era decât dorul de copilu-i ratacit ori, fereste Doamne, mâncat de fiarele salbatice din padure.
Si alerga sarmana într-un suflet si la tot pasul picura sângele din talpile-i împunse de spini si unde cadea picatura de sânge, rasarea o floare mare si rosie, pâna ce se umplu câmpia toata de asemenea flori.
Taman când racnea ea mai amar: „Ionica, Ionica”, numai ce auzi, de dincolo de deal, un glas slab de copil venit ca de la mare departare, care îngâna: „mama, mama”.
Femeia nu mai simti nici urcusul greu al dealului, nici valea abrupta si într-o clipita fu lânga copil, unde cazu gramada. Dupa ce-si mai veni în fire, îsi lua feciorul în brate si porni cu el înapoi acasa. Dar când sa treaca peste câmpie, ce sa vezi? Numai flori rosii, încotro vedeai cu ochii. De atunci se zice ca ar fi macii pe pamânt.

Un set cu maci crosetati din fir "Alpin"rosu,negru si galben-pai,accesorii argintate(tortite cercei,agatatoare pandantiv si zale),colier din sarma rosie cu memorie si frunze din material textil apretat.Pe spate,fiecare mac are cate o floricica din dantela,care acopera cusatura frunzei.Tot prin dantela e trecut si cate un ac cu cap,ac care tine un biconic negru ce e mijlocul macului...
Diametrul fiecarui mac e de 5 cm.
Lungimea colierului este de 43 de cm
Lungime totala cercei:8 cm