"In memoria bunicii mele Lina"

Candva nu stiam sa fac mare lucru.
Incercam sa-mi fac "ceva la moda" pentru ca dintotdeauna mi-au placut hainele, obiectele de decor. Si nu orice fel. Doar cele pe care sa nu le mai aiba nimeni.
Daca la inceput fularul imi iesea stramb, croiam mai zdrentuit, ce incepeam nu terminam, cu timpul lucrurile s-au mai schimbat.
Totdeauna bunica imi era de ajutor. De la ea am invatat tainele lucrului de mana si multe altele.
Ne-a invatat ca nu-i rusine sa muncesti, sa stii sa faci "de toate-ntr-o gospodarie", indiferent daca vei ajunge cineva sau nu.
Strasnica femeie! Ca dealtfel toate bunicile.
La aproape 89 de ani nu statea locului o clipa. Serile, cand nu citea, tricota (un ciorap, un ilic, ceva).
Cand i-a scazut vederea venea sfiita si-mi spunea: "stau si eu cu tine mama, sa vad la ce mai lucrezi"!
Acum, cand nu mai pot s-o-ntreb "aici asa se face?" va las pe dumneavoastra sa decideti daca am fost ucenic bun.
Cu drag,
pentru bunica Lina.
× inchide