Într-o zi de vară pe-nserat, un călător străin de locuri, poposi la marginea satului dintre vii. Nu ştia nimeni cine este şi de unde vine.
Satul cu pricină, crescuse între dealuri pline de vii şi livezi, încărcate în fiecare toamnă ruginie, cu rod bogat. Oamenii acelui loc erau ţărani vrednici, care moşteniseră de la părinţi şi bunici dragostea pentru pământul ce îî hrănea. De primăvară, cum dădea firul ierbii şi până toamna târziu când cădeau primele brume, lucrau moştenirea ce le-o lăsaseră înaintaşii.